Isăilă, fericire moderată: „Am crezut tot timpul că putem obține acest trofeu și l-am obținut”. Antrenorul și-a încheiat contractul cu Astra

Redactor:
Bitescu Wili
Isăilă, fericire moderată:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra a reușit să câștige primul trofeu din istorie, Cupa României, după 4-2 cu Steaua în finală, în urma loviturilor de departajare (scorul a fost 0-0 la finalul celor 120 de minute de joc). La loviturile de departajare pentru Steaua au marcat Keșeru și Szukala, în timp ce Varela și Pintilii au ratat. Pentru Astra au marcat Laban, Morais, Budescu și Yazalde, iar Cristescu a ratat. Steaua a jucat în inferioritate numerică din minutul 53, când Sânmărtean a fost eliminat după un fault asupra lui Budescu. Astra a rămas în inferioritate în minutul 97, când Alibec a fost eliminat pentru un fault asupra lui Varela.

Daniel Isăilă a afișat o fericire moderată în fața microfonului Sport.ro. Antrenorul și-a felicitat jucătorii, dar a spus că trofeul obținut în fața Stelei îi obligă la un sezon viitor și mai bun.

Finala Cupei a însemnat pentru Isăilă și finalul contractului cu Astra.

„Suntem fericiți, cred că am meritat pe deplin acest trofeu. Nu pot decât să îmi scot pălăria în fața băieților. Am crezut tot timpul că putem obține acest trofeu și l-am obținut. Acest lucru îi obligă mai mult pe băieți sezonul viitor. A fost un an excelent pentru noi. Am simțit forța Stelei, am simțit și slăbiciunea lor. Am căpătat mai multă experiență. După acest joc a expirat contractul meu. Nu mă gândesc acum la asta. Ne pregătim de vacanță, vedem apoi ce vom face”, a spus Daniel Isăilă la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×